Republica Moldova, Ucraina și Georgia pledează pentru avansarea parcursului european către Summitul PaE
În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, premierul Natalia Gavrilița, în comun cu prim-ministrul Georgiei și cel al Ucrainei, au avut o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.
Șefii de guverne ai celor trei state membre ale Parteneriatului Estic au promovat și reconfirmat mesaje comune în vederea oferirii unui nou impuls dialogului politic și cooperării sectoriale și economice în cadrul Declarației Comune a Summitului Parteneriatului Estic de la mijlocul lunii decembrie la Bruxelles. La ședință au fost discutate aspecte practice în ceea ce privește realizarea Planului european economic și de investiții al UE pentru Parteneriatul Estic.
„Suntem aici pentru a discuta despre modul în care voința politică și determinarea a trei parteneri asociați pot fi folosite pentru a îmbunătăți viețile cetățenilor noștri, prin apropierea țărilor noastre de UE. Ne dorim o cooperare eficientă, în special în domeniile care contează cel mai mult pentru oameni. Vorbim despre eliminarea plăților de roaming cu UE, reducerea costurilor tranzacțiilor bancare internaționale, recunoașterea certificatelor de vaccinare, și consolidarea securității energetice”, a punctat premierul Gavrilița.
De asemenea, alte subiecte importante pe agenda discuției au vizat sectorul energetic și securitatea energetică, conectivitatea și cooperarea în domeniul transportului, precum și alinierea cu obiectivele pactului verde european. Șefa Executivului de la Chișinău, a exprimat recunoștință UE pentru deschiderea și susținerea de care a dat dovadă în perioada crizei energetice, dar și pentru sprijinul oferit în implementarea agendei de reforme ambițioase pe care o are Guvernul.