Natalia Gavrilița a avut o convorbire telefonică cu Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul României
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Nicolae-Ionel Ciucă. Cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate din regiune, fluxurile de refugiați provocate de războiul din Ucraina și coordonarea acțiunilor dintre Republica Moldova și România, pentru a răspunde nevoilor persoanelor forțate să părăsească țara vecină. În acest sens, cei doi oficiali au apreciat conlucrarea dintre echipele instituțiilor implicate în fluidizarea traficului de la frontiera comună.
În condițiile reconfirmării de către Nicolae-Ionel Ciucă a sprijinului necondiționat față de eforturile țării noastre în gestionarea crizei și a deschiderii pentru a oferi asistența necesară, inclusiv în scopul asigurării unor resurse esențiale instituțiilor din Republica Moldova, implicate în procesul umanitar, Natalia Gavrilița i-a mulțumit prim-ministrului României pentru sprijinul bilateral și cel oferit prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.
Cei doi oficiali au convenit să mențină contactul permanent în efortul comun de instituire a celor mai adecvate măsuri, în funcție de evoluția situației.