Republica Moldova și Uniunea Europeană au lansat dialogul politic și de securitate la nivel înalt
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul general adjunct, directorul politic al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Enrique Mora. Oficialii au salutat noul format de dialog moldo-comunitar în domeniul politicii externe și de securitate, lansat în urma deciziei Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, din 28 octombrie 2021. Această platformă va oferi părților posibilitatea de a discuta situația din regiune, provocările la adresa securității și stabilității regionale.
Prim-ministra a subliniat că actualmente, eforturile autorităților de la Chișinău sunt orientate spre atenuarea impactului economic al războiului, depășirea consecințelor umanitare și a crizei refugiaților – în prezent 105 mii de cetățeni străini rămân pe teritoriul țării noastre.
În acest sens, Natalia Gavrilița a apreciat sprijinul statelor membre UE, inclusiv în procesul de gestionare a fluxului de refugiați, accentuând că Uniunea Europeană rămâne principalul partener al Republicii Moldova, iar opțiunea europeană a țării noastre este ireversibilă.
„Depunerea cererii de aderare de către țara noastră la UE este o expresie fermă a atașamentului față de valorile și aspirațiile europene. Totodată, criza din Ucraina a reorientat temporar eforturile noastre pe gestionarea urgențelor imediate, dar sperăm să revenim la normalitate cât se poate de curând, să avansăm pe implementarea Acordului de Asociere și să construim, viitorul țării noastre în UE”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Enrique Mora, a dat asigurări că UE va rămâne alături de Republica Moldova în depășirea provocărilor cu care se confruntă, remarcând eforturile Guvernului de la Chișinău, atât în gestionarea crizei actuale, cât și în avansarea pe agenda de reforme.
„De la investire și până acum, Executivul a luat decizii rapide si de impact și în ceea ce ține de reforme anti-corupție, fortificarea justiției și a instituțiilor statului. O să continuam să vă ajutăm cu tot ce putem, ca să susținem reformele începute și parcursul vostru european”, a menționat Enrique Mora.