Natalia Gavrilița: Reacția generoasă, rapidă și directă a României demonstrează că țara vecină este mai mult decât un adevărat prieten pentru Republica Moldova
1250 de tone de păcură, donate de România, au ajuns astăzi în Republica Moldova. Acesta este primul lot din cele 5000 de tone, oferite țării noastre cu titlu gratuit, pentru menținerea securității energetice a statului. Prezentă la evenimentul de recepționare a donației, prim-ministra Natalia Gavrilița a mulțumit Guvernului României pentru implicare rapidă și pentru ajutorul constant care este oferit țării noastre, în special în contextul crizei energetice și a provocărilor dictate de războiul din Ucraina.
„În aceste timpuri complicate, reacția generoasă, rapidă și directă a României demonstrează că țara vecină este mai mult decât un adevărat prieten pentru Republica Moldova. Suntem recunoscători Guvernului României pentru asistența de combustibil, care ne va ajuta să asigurăm gestionarea rapidă a fluxului de refugiați dar și securitatea energetică a Republicii Moldova”, a spus Natalia Gavrilița.
Prim-ministra a mai menționat că Republica Moldova a avut de gestionat un flux enorm de refugiați - peste 370 de mii de ucraineni au intrat în țara noastră, iar circa 100 de mii dintre aceștia au ales să rămână în Republica Moldova. „Nu ne-am fi descurcat cu un flux atât de mare de unii singuri. România ne este alături, ne ajută, astfel ca refugiații ucraineni care își doresc să meargă mai departe, în țările Uniunii Europene, să poată traversa Republica Moldova repede - avem și autocare directe care merg de la punctele de frontieră în România, chiar de pe această platformă pleacă trenul Chișinău-Iași care ajută să ducem refugiații în țările UE și următorul tren va fi în mai puțin de o oră”, a menționat Natalia Gavrilița.
Prim-ministra a subliniat că prietenia și solidaritatea României sunt înalt apreciate de cetățenii moldoveni, iar Executivul, cu suportul părții române, va depune în continuare efort pentru ca oamenii să simtă siguranță și sprijin. „Există o volatilitate pe piața combustibilului, creșteri de prețuri care nu s-au mai văzut înainte, iar această păcură ne va ajuta să avem alternative, opțiuni, pentru a asigura cetățenii Republicii Moldova cu acces la combustibil și la căldură. Aceasta este, de fapt, căldura poporului român pe care o simțim”, a menționat șefa Cabinetului de miniștri.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a reiterat angajamentul țării sale de a contribui prin acțiuni concrete la asigurarea securității energetice a Republicii Moldova: „Păcura, în valoare de 3,5 milioane de euro, are ca destinație termocentralele din Republica Moldova, iar principalii beneficiarii sunt cetățenii acestei țări. România și Uniunea Europeană dovedesc prin fapte că sunt alături de dumneavoastră”.
În următoarele săptămâni vor fi transportate și predate celelalte trei tranșe din cantitatea de păcură alocată Republicii Moldova.