Susținerea Republicii Slovace în depășirea crizei umanitare și economice, exprimată de președinta Zuzana Čaputová, în cadrul unei întrevederi cu Natalia Gavrilița
„Republica Slovacă va sprijini, în continuare, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, considerând-o parte din familia UE” – o astfel de declarație a fost făcută astăzi, de către președinta Republicii Slovace, Zuzana Čaputová, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministra Natalia Gavrilița.
Oficialii au făcut un schimb de opinii referitor la războiul din Ucraina, ambele state pledând pentru încetarea acțiunilor militare și soluționarea pe cale pașnică a conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina.
Natalia Gavrilița a mulțumit pentru asistența, oferită de Guvernul Slovaciei, prin mecanismul de protecție civilă, pentru necesitățile cetățenilor ucraineni, refugiați în țara noastră. În context, prim-ministra a remarcat că Republica Moldova se confruntă cu o criză umanitară fără precedent, iar sprijinul partenerilor din Uniunea Europeană este unul esențial.
„Guvernul își concentrează toate eforturile pentru gestionarea eficientă a fluxului de refugiați și menținerea stabilității în țară în ceea ce ține de ordinea publică, funcționalitatea infrastructurii, dar și gestionarea situației financiare. Mizăm și în continuare pe sprijinul statelor-membre ale UE, inclusiv al Republicii Slovace, care a demonstrat de-a lungul anilor că este un partener de încredere” a menționat Natalia Gavrilița.
În același context prim-ministra a menționat că deși în Republica Moldova este declarată stare de urgență și multe eforturi sunt canalizate spre gestionarea fluxului de refugiați, reforma justiției și combaterea corupție rămân prioritare pe agenda de reforme a Guvernului.
În cadrul dialogului, oficialii au reiterat necesitatea consolidării relațiilor comercial-economice bilaterale. „Războiul din țara vecină a creat impedimente majore pentru piața de export a Republicii Moldova în Federația Rusă, Belarus și Ucraina. Acum, ca niciodată, avem nevoie de mai multă deschidere în ceea ce privește posibilitatea de diversificare a piețelor de export”, a mai spus prim-ministra Gavrilița.
Pe agenda discuțiilor s-au regăsit și subiectele legate de eficiența energetică a ambelor state. Președinta Slovaciei a menționat că țara sa este în proces de diversificare a resurselor energetice și este deschisă să își împărtășească experiența în acest domeniu.