Natalia Gavrilița a discutat cu producătorii agricoli din raionul Ocnița
Măsurile de protecție și subvenționare a agricultorilor au fost discutate astăzi, la Ocnița, în cadrul unei ședințe a prim-ministrei Natalia Gavrilița cu un grup de producători agricoli din raionul Ocnița.
Natalia Gavrilița a menționat că la viitoarea ședință a Guvernului va fi adoptat noul regulament cu privire la fondul de subvenționare în agricultură.
„Domeniul agriculturii este foarte important pentru Guvern, întrucât aceasta este baza solidă pentru asigurarea securității alimentare a țării. De aceea, am decis majorarea Fondului de subvenționare de la 1,1 la 1,75 miliarde de lei. Măsurile incluse au fost discutate în prealabil cu producătorii agricoli, producătorii de carne și asociații de fermieri”, a spus Natalia Gavrilița, adăugând că ajutoarele din partea statului vor fi oferite către producătorii mari, medii, mici sau cei care au o afacere de familie.
Noul Regulament va permite compensarea a 30% din valoarea accizei la motorina utilizată în agricultură. Va fi facilitat accesul la credite ieftine, prin compensarea ratei dobânzii, nu doar pentru investiții, dar și pentru procurarea mijloacelor circulante, inclusiv va fi crescut plafonul pentru proiecte de producere a energiei regenerabile. Totodată, în premieră, Guvernul va subvenționa înființarea plantațiilor multianuale doar cu soiuri înscrise în cataloagele UE, va compensa 50% din costul semințelor leguminoase de calitate de producție autohtonă, dar și va crește subvenția statului până la 20%, pentru investițiile tinerilor reveniți în țară, în domeniile zootehnic, procesarea producției agricole, ș.a.
În cadrul discuției, producătorii au menționat posibilitatea acordării subvențiilor și pentru utilajele de procesare a fructelor, dar și propunerea de a fi introdus un impozit unic în agricultură. De asemenea, au abordat problema exportului la mere, blocarea traseelor tradiționale la importul mărfurilor și necesitatea identificării unor noi piețe de desfacere.
În context, prim-ministra a spus că Guvernul lucrează acum pentru anularea cotelor de export a producției agricole în UE, subiectul urmând a fi discutat săptămâna viitoare în cadrul vizitei sale la Berlin. Totodată, autoritățile poartă negocieri și cu rețele de distribuție din România pentru a facilita exportul produselor alimentare din Moldova.
„Identificarea căilor alternative de acces pe piața internațională, liberalizarea transportului, anularea cotelor de export, deschiderea a noi piețe de desfacere acum sunt priorități ale Guvernului și lucrăm în aceste direcții”, a declarat Natalia Gavrilița.
În anul 2022, au fost recepționate 17 cereri de acordare a sprijinului financiar agricultorilor din raionul Ocnița, care au solicitat subvenții în valoare totală de cca 10 milioane lei. În anul 2021, 142 de producători agricoli unici au beneficiat de subvenții din partea statului, în valoare totală de 48,5 milioane de lei pentru investiții în plantații multianuale, instalarea sistemelor antigrindină și a sistemelor moderne de suporturi pentru plantațiile multianuale, renovarea fermelor zootehnice și achiziționarea sistemelor de irigare.