Germania continuă să sprijine programele de dezvoltare a Republicii Moldova
Programele de asistență pentru dezvoltare a Republicii Moldova cu susținerea Germaniei, dar și aspecte ale cooperării bilaterale au fost discutate astăzi la Berlin, în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu Svenja Schulze, ministrul federal german al cooperării și dezvoltării.
Prim-ministra Republicii Moldova a mulțumit pentru sprijinul constant al Republicii Federative Germania și pentru faptul că Republica Moldova continuă să fie pe lista statelor beneficiare de asistență acordată prin intermediul Ministerului federal pentru cooperare și dezvoltare economică.
Natalia Gavrilița a accentuat parteneriatul important al Guvernului cu Agenția Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ) în implementarea reformelor cheie în Republica Moldova, inclusiv cea a administrației publice centrale și locale.
În context, ministra cooperării și dezvoltării, Svenja Schulze a încurajat Guvernul de la Chișinău să continue programul amplu de reforme și dezvoltare a țării, menționând importanța implementării Agendei de dezvoltare durabilă 2030 care „are un rol cheie în dezvoltarea tuturor țărilor, iar reducerea sărăciei și a inegalității, precum și asigurarea dezvoltării durabile sunt provocări fundamentale care trebuie abordate în comun de către toate țările, pe baza unei agende universale”.
De asemenea, șefa ministerului cooperării și dezvoltării germane a prezentat „Programul BMZ pentru fortificarea rezilienței Republicii Moldova”. Acesta presupune un pachet amplu de proiecte de cooperare în mai multe domenii, inclusiv ajutor în susținerea proiectelor de dezvoltare a localităților și comunităților, cu un accent deosebit pe proiectele de eficiență energetică. Prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că „acest program va contribui la modernizarea Republicii Moldova și se va plia pe programul nostru național, lansat recent - Satul European”.