Noi prevederi CSE privind modalitatea de achiziție a energiei electrice pentru luna mai
Pe parcursul lunii mai 2022, SA „Energocom” va încheia contracte de achiziție a energiei electrice în baza negocierilor directe, iar procedura de achiziție inițiată anterior, va fi anulată. O asemenea decizie a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Pentru perioada menționată, furnizorii serviciului universal, furnizorii de ultimă opțiune și operatorii de sistem vor procura energia necesară consumatorilor finali în baza contractelor bilaterale, încheiate cu SA „Energocom”, iar în cazul în care vor interveni modificări, vor fi încheiate acorduri adiționale, în decurs de 2 zile lucrătoare.
În cazul majorării prețurilor la energia electrică procurată pe piața angro de către furnizori, ANRE va analiza necesitatea ajustării tarifelor, în baza unei cereri.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va modifica data intrării în vigoare a Regulilor pieței energiei electrice, astfel încât acestea să nu se aplice până la data de 31 mai curent. Până la adoptarea unei Hotărâri în acest sens, prevederile Regulilor pieței energiei electrice se vor aplica în regim de testare, fără a implica responsabilități financiare între participanții la piața de energie electrică.