Prim-ministra Natalia Gavrilița a vizitat Centrul pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței, din UTA Găgăuzia
Prim-ministra Natalia Gavrilița a vizitat astăzi Centrul pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței, deschis în anul 2020, în UTA Gagauzia. Instituţia are 10 angajați și oferă servicii sociale, consultații și cazare - timp de un an, 58 de femei au beneficiat aici de asistență, iar în ultima perioadă, Centrul a primit și peste 100 de refugiați.
În cadrul Centrului pot fi găzduite, pe un termen de până la șase luni, concomitent, până la 20 de persoane - femei şi copiii, cărora li se oferă camere separate, dotate cu tot necesarul. De asemenea, centrul dispune de un spațiu unde locatarii își pot petrece timpul liber, dar și de o cameră de joc pentru copii. Instituția este adaptată și pentru persoanele cu dizabilități, iar la primul etaj al clădirii se află un centru comunitar, destinat femeilor și bărbaților din grupuri dezavantajate, precum și persoanelor care au nevoie de consiliere sau sprijin.
Totodată, pentru a desfășura activități de sensibilizare în mai multe localități din UTA Găgăuzia, a fost creată Unitatea mobilă a Centrului, care oferă sprijin pentru zeci de persoane în prevenirea și combaterea violenței de gen, dar și angajarea femeilor din grupurile dezavantajate.
Natalia Gavrilița a menționat că extinderea serviciilor prestate în cadrul Centrului este importantă și în contextul implementării Convenției de la Istanbul, privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. „Trebuie să vorbim mai mult despre problema violenței în familie, dar și să oferim soluții eficiente pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen. Trebuie să ne implicăm activ pentru a-i proteja pe cei aflați în dificultate și a le oferi tot sprijinul de care au nevoie”, a spus Natalia Gavrilița.
Potrivit vice-preşedintei Comitetului Executiv a UTA Găgăuzia, Olesea Tanasoglo, deschiderea Centrului a oferit posibilitatea de a acorda asistență tuturor femeilor care au nevoie de asta: „Suntem conștienți că există multe persoane care au nevoie de ajutor, de aceea ne vom extinde și în continuare serviciile. Oferim servicii nu doar pentru locuitorii din UTA Găgăuzia, dar și pentru cei din localitățile vecine”.
Pentru amenajarea centrului, autorităţile din UTAG au oferit un edificiu, care a fost reparat capital – contribuţia totală a Executivului UTA Găgăuzia în acest proiect fiind de circa 85.000 de dolari. În același timp, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) , cu sprijinul Republicii Coreea, a alocat finanţare în sumă de 90.000 de dolari. Resursele au fost alocate pentru renovarea clădirii, crearea infrastructurii, dar și a echipelor multidisciplinare pentru prestarea serviciilor.