Natalia Gavrilița, la întrevederea cu reprezentanții APL Sîngerei: „Vom continua să atragem fonduri externe, astfel încât cetățenii din orice colț al țării să beneficieze de condiții decente de trai”
Necesitatea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii, a modernizării serviciilor publice și instituțiilor de educație, măsurile de susținere a sectorului agricol - au fost principalele subiecte abordate în cadrul unei ședințe cu participarea prim-ministrei Natalia Gavrilița și a reprezentanților autorităților publice locale de nivelul I și II din raionul Sîngerei.
Prim-ministra a subliniat că dezvoltarea regională rămâne a fi una dintre prioritățile Executivului. În acest sens, a fost lansat Programul Național de Dezvoltare Locală „Satul European”, prin care vor fi sprijinite proiecte de infrastructură: construcția sau modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, renovarea grădinițelor, școlilor, precum și dezvoltarea afacerilor locale.
„Guvernul a alocat, prin intermediul Programului de Dezvoltare Locală, peste 670 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităților rurale. Vom continua atragerea fondurilor externe, astfel încât cetățenii din orice colț al țării să beneficieze de condiții decente de trai”, a spus Natalia Gavrilița.
În anul 2022, raionului Sîngerei i-au fost alocate 21,57 milioane de lei din sursele Fondului rutier. Mijloacele financiare vor fi folosite pentru întreținerea și reconstrucția drumurilor publice naționale din regiune.
În timpul discuțiilor cu primarii, au fost identificate necesități de finanțare în domeniul învățământului și a modernizării instituțiilor de educație din regiune, dotare cu echipament modern a laboratoarelor și sălilor de sport.
Cei prezenți în sală au discutat și aspecte de ordin ecologic, cum ar fi: construcția unui poligon de gestionare a deșeurilor în raionul Sîngerei, lichidarea depozitului de chimicale din satul Pepeni și asanarea râului Cubolta, care traversează mai multe localități din regiune.