Natalia Gavrilița, la evenimentul de lansare a Programului Start pentru tineri: „Sunteți viitorul Republicii Moldova și trebuie să vă creăm cât mai multe oportunități aici, acasă”
Un nou program ”Start pentru tineri”, adoptat de Guvern la 1 iunie 2022, a fost lansat astăzi de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere, pot beneficia în cadrul programului de finanțare în formă de grant sau credit cu rata fixă de 6%, precum și de suport consultativ . Pentru implementarea acestuia, în anul curent, au fost alocate circa 20 milioane de lei.
Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că politicile pentru tineret constituie o prioritate pentru Guvern, astfel ca tinerii să-și poată realiza potențialul acasă, în Republica Moldova. Astfel, Guvernul a majorat bugetul ODIMM, inclusiv pentru programele orientate tinerilor antreprenori, care pot beneficia și de alte instrumente de finanțare, cum ar fi Fondul de garantare a creditelor. Totodată, Guvernul a alocat circa 10 milioane de lei pentru organizațiile de tineret din toată țara și susținerea activităților dedicate tinerilor. Anul acesta au fost lansate și câteva programe noi pentru tineri, inclusiv programul de stagii de practica în instituțiile statului, cu burse din partea Uniunii Europene, și vouchere culturale pentru tineret.
Programul Start pentru tineri presupune granturi până la 200 de mii de lei și o linie de creditare cu o parte nerambursabilă de 15%. „Această asistență este foarte importantă pentru supraviețuirea și dezvoltarea afacerilor. Avem componenta de grant, dar și de credit, pentru că o afacere trebuie susținută inițial, dar și să devină una sustenabilă, să aducă venituri, să poată crește și crea locuri de muncă”, a spus prim-ministra.
În același timp, Natalia Gavrilița a subliniat că în toate programele lansate este integrată și partea de consultanță, pentru că antreprenorii, trecând de la un nivel la altul în dezvoltarea afacerii, au nevoie de susținerea unei comunități, de sfatul altor antreprenori sau de anumite conexiuni pe care ODIMM le poate facilita.
„În toată lumea, întreprinderi mici se creează, experimentează, învață, uneori eșuează, iar antreprenorii încep din nou și din nou, până găsesc formula perfectă pentru creșterea afacerii. Anume în acest proces de experimentare și învățare vrea să participe Guvernul, prin asistența sa. Susținem integrarea tinerilor în circuitul economic, credem că tinerii sunt viitorul Moldovei și trebuie să le creăm cât mai multe oportunități aici, acasă”, a menționat șefa Executivului.