Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o discuție cu șefa USAID, Samantha Power
În cadrul vizitei în America, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a avut o discuție cu administratoarea Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power. Discuțiile au vizat proiectele în desfășurare pe care le are agenția americană în țara noastră, dar și idei de finanțare viitoare care ar contribui la dezvoltarea infrastructurii, educației, agriculturii, turismului, mass-mediei și la transparentizarea sistemului financiar.
Natalia Gavrilița a mai vorbit și despre ultimele evoluții privind criza umanitară, situația socio-economică și cea a securității regionale, dar și despre responsabilitățile majore pe care le implică statutul de candidat de aderare la UE obținut de Republica Moldova acum 3 săptămâni.
Șefa USAID a apreciat progresul substanțial înregistrat de guvernarea de la Chișinău în apropierea de standardele comunității europene pe toate domeniile. Samantha Power a declarat că SUA, implicit instituția pe care o conduce, vor rămâne aproape de cetățenii Republicii Moldova, iar încurajarea consolidării democrației participative și creșterea economică durabilă vor rămâne cap de listă pe agenda proiectelor desfășurate în țara noastră.
Întrevederea dintre Natalia Gavrilița și Samantha Power este a doua din ultima jumătate de an.