Prim-ministra Natalia Gavrilița va efectua o vizită de lucru în raionul Criuleni
Pe parcursul zilei de mâine, 2 august 2022, prim-ministra Natalia Gavrilița se va afla în raionul Criuleni, în cadrul unei vizite de lucru. Șefa Executivului va discuta cu autoritățile publice locale de nivel I și II, despre provocările din regiune, dar și despre gradul de implementare a proiectelor investiționale. Evenimentul se va desfășura în incinta Consiliului raional Criuleni, începând cu ora 10.00.
Ulterior, Natalia Gavrilița va vizita cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, amplasat în orașul Criuleni. Parcul se întinde pe o suprafață de 8 hectare și are instalate 7 400 panouri fotovoltaice și 16 invertoare. Proiectul, cu o valoare totală de 4 milioane euro, a fost realizat în cadrul Acordului încheiat între Ministerul Comerțului al Republicii Populare Chineze cu Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova și Consiliul raional Criuleni.
Programul vizitei include o ședință de lucru cu primarul satului Jevreni, Igor Rotaru, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte privind implementarea în localitate a Programului „Satul European”.
La finalul deplasării, Natalia Gavrilița va merge spre drumul de ocolire Ohrincea-Hîrtopul Mare-Peresecina, cu o lungime de 18,5 km, renovat recent în cadrul Proiectului de îmbunătățire a drumurilor naționale din Republica Moldova, finanțat de Banca Mondială.