CANOTORUL MOLDOVEAN SERGEI TARNOVSKI A CÂŞTIGAT MEDALIA DE AUR LA CAMPIONATUL MONDIAL DIN CANADA
Canotorul moldovean Serghei Tarnovschi a câștigat o medalie de aur la Campionatul mondial de canoe, care are loc la Halifax, Canada.
Potrivit agenției Infotag, sportivul a cucerit medalia de aur la distanța de cinci mii de metri. Tarnovschi a parcurs distanța în 23:37.85, fiind cu 0.09 secunde mai rapid decât medaliatul cu argint (reprezentantul Cubei).
Serghei și Oleg Tarnovschi sunt canoiști moldoveni de origine ucraineană. Ambii au fost naturalizați în 2013 și evoluează cu succes la naționala Moldovei. În urmă cu un an, Serghei Tarnovschi a câștigat o medalie de bronz la Jocurile olimpice de la Tokyo.
Președintele Maia Sandu l-a felicitat pe canotor pentru victoria sa la Campionatul mondiale din Canada.
„Îl felicit pentru că-și continuă parcursul de succes și-i mulțumesc pentru că, datorită efortului și perseverenței sale, drapelul Republicii Moldova este arborat pe cele mai înalte podiumuri sportive din lume. Le felicit și pe membrele echipajului de canoe dublu, Maria Olărașu și Daniela Cociu, care s-au clasat pe locul șapte la distanța de 500 de metri. Mult succes tuturor și la cât mai multe victorii!”, a scris Sandu pe pagina ei de facebook.