PROCURORII AU FINALIZAT DOSARUL PENAL ÎMPOTRIVA EX-PREŞEDINTELUI PE CAZUL ENERGOCOM
Procurorii au finalizat dosarul penal împotriva fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon în dosarul Energocom, în care este acuzat pentru acţiuni de pe când era prim-viceprim-ministru și ministru al economiei, în perioada 2008-2009.
După cum relatează Infotag cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii generale, Dodon este acuzat de „depășire a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de demnitate publică în interesul unui grup criminal organizat”. El și avocații săi au primit materialele dosarului pentru informare.
Potrivit anchetatorilor, Dodon a semnat avizul în baza cărui, în mai 2008, Energocom a încheiat un contract de cumpărare a energiei electrice pentru Moldova cu o firmă din Ungaria, în valoare de 2.320.000.000 kW/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 din Legea nr.1134 din 04/02/1997 privind societăţile pe acţiuni.
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv. Aceasta, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai mic cu 29%.
Potrivit Procuraturii, în urma acestor acțiuni, statul a suferit daune în proporții deosebit de mari, în valoare de 11,9 milioane de dolari, care ulterior au fost virate pe conturile unor companii off-shore.