VINO LA „MOLDOVA – ROMANIA: CAPITAL BRIDGES”, PRIMUL FORUM LA NIVEL ÎNALT DEDICAT PROMOVĂRII PIEȚELOR DE CAPITAL DIN 13 SEPTEMBRIE, LA BUCUREȘTI
Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, în asociere cu Bursa de Valori București, WOOD&Co, Raiffeisen Bank Internațional, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, AmCham România, Romanian Business Leaders și EBA Moldova anunță organizarea la București a primului Forum la nivel înalt „Moldova – România: Capital bridges”, dedicat promovării oportunităților din piața de capital din cele două țări. Evenimentul va avea loc în data de 13 septembrie, la București. Înscrierile se fac online până la finalul zilei de 8 septembrie la următorul link.
Republica Moldova este cea mai nouă candidată UE prin decizia Consiliului European din 23 iunie 2022, iar în perioada următoare va urma procesul de aderare, care implică întrunirea unui set de condiții esențiale de îndeplinit, criterii politice, economice şi de capacitate administrativă și instituțională.
La forum și-au anunțat prezența reprezentanți guvernamentali înalți din ambele țări, reprezentanți ai BERD - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ai IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, precum și ai Băncii Europene de Investiții. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este principalul investitor instituțional din Republica Moldova, care a investit peste 1,54 miliarde de euro prin intermediul a 151 de proiecte.
Lista speakerilor este completată de Giorgi Shagidze, Președintele maib, Nicu Marcu, Preşedintele Autorității de Supraveghere Financiară, Bogdan Pleșuvescu, Președintele Victoriabank, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, Vasile Tofan, Senior Partner, Horizon Capital, și Președintele Consiliului de Administrație Purcari Wineries, Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București, Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.
Au confirmat, de asemenea, prezența la eveniment investitori, profesioniști ai piețelor de capital, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale și lideri ai companiilor de top care activează în regiune.
Pe agenda discuțiilor forumului se află contextul internațional, implementarea de politici favorabile pentru dezvoltarea climatului investițional și de afaceri, întărirea legăturii dintre piețele de capital dintre cele două țări, foaia de parcurs a României în procesul de aderare la UE și bunele practici de preluat în contextul statutului Republicii Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană.
România ocupă locul 2 după valoarea capitalului investit în Republica Moldova
România este prim partener comercial al Republicii Moldova și al doilea investitor de pe piața moldovenească, la finele anului 2021 schimburile comerciale înregistrând o valoare record de 2,4 miliarde dolari, din care export românesc de 1,5 miliarde dolari.
În Republica Moldova, unde sunt prezente deja peste 1500 de companii românești, România ocupă locul 2 după valoarea capitalului de cca. 280 milioane dolari, în care sectorul bancar domină, cu o valoare de 78 milioane dolari.
În România sunt înregistrate peste 6.640 de societăți mixte cu participare de capital moldovenesc, cu un capital total investit de 62,6 milioane dolari, ocupând locul 34 în topul investitorilor străini. Doar anul trecut s-au înființat 60 astfel de societăți, cu un capital de aproximativ 1 milion de dolari (0,9 milioane USD). Purcari Wineries este prima afacere din Republica Moldova listată la BVB în data de 15 februarie 2018.
Forumul la nivel înalt „Moldova – România: Capital bridges” va avea loc în format hibrid, marți 13 septembrie 2022 la Hotelul JW Marriott din Capitală de la ora 14:00.
* Pentru că numărul de locuri în sală este limitat, înscrierile se pot face până pe 8 septembrie, ora 18:00, la acest link - https://bit.ly/3K6wIvs