Litvinenco: Delimitarea competenţelor PA şi cele ale CNA, una dintre iniţiativele Ministerului Justiţiei în cadrul procesului de aderare la UE
Delimitarea competenţelor Procuraturii Anticorupţie şi cele ale Centrului Naţional Anticorupţie este una dintre iniţiativele Ministerului Justiţiei în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută de ministrul Sergiu Litvinenco. Acesta a precizat că nu este vorba despre lichidarea CNA, idee vehiculată anterior în spaţiul public, ci de fortificarea rolului Procuraturii Anticorupţie.
"Delimitarea competențelor, probabil, întărirea rolului Procuraturii Anticorupţie şi clarificarea competențelor pentru a examina doar corupţia mare, în cazul celor mai mari demnitari. DNA este un model care există în România, unde nu există CNA, dar există cazul Ucrainei, unde există DNA şi CNA", a spus Sergiu Litvinenco.
De asemenea, Sergiu Litvinenco a precizat că Ministerul Justiţiei este în aşteptarea unui raport cu recomandările experţilor Comitetului consultativ anticorupție pe lângă preşedinte. Între timp, Consiliul Superior al Procurorilor a decis ca membrii CSP Angela Motuzoc și Constantin Șușu vor face parte din componența grupurilor de lucru implicate în asigurarea implementării mecanismului de coordonare a procesului de aderarea. În ministere vor fi instituite funcţii noi, cele de secretar general adjunct, care vor fi responsabile de acest lucru în contextul în care Moldova a obţinut statutul de candidat la aderarea la UE.