Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a găzduit vizita şefilor diplomaţiei lituaniene şi irlandeze
Agenda de reforme în domeniul justiției, lupta împotriva corupției și fortificarea capacității administrative au fost subiectele discutate de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu în cadrul vizitei șefilor diplomației lituaniene, Gabrielius Landsbergis, și irlandeze, Simon Coveney, care se aflau în Republica Molodva în contextul vizitei comune la Odesa.
Totodată, Nicu Popescu a salutat vizita reprezentanților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la Centrala nucleară de la Zaporizhzhia și susține demilitarizarea acesteia.
„Am mulțumit pentru suportul Uniunii Europene, a Lituaniei și a Irlandei la fortificarea rezilienței noastre care asigură rezistența la provocările curente generate de impactul războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv în sfera socială, economică, umanitară și energetică”.
Șeful Diplomației de la Chișinău a declarat că partenerii europeni, la fel ca și cetățenii noștri cred cu tărie în viitorul european al Moldovei și susțin cu fermitate procesul de modernizare și transformare realizat de autorități.
Am convenit împreună cu domnii miniștrii să dezvoltăm în timpul apropiat noi inițiative împreună cu Lituania și Irlanda menite să consolideze procesul nostru de aderare la UE”, a adăugat Nicu Popescu.