O DELEGAȚIE A PARLAMENTULUI JAPONEZ S-A ÎNTÂLNIT CU SECRETARUL DE STAT AL MAI DIN MOLDOVA
O delegație a parlamentului japonez condusă de Taniai Masaaki, aflată în vizită de informare în Moldova, s-a întâlnit cu secretarul de stat al ministerului afacerilor interne (MAI), Daniela Misail-Nichitin. Deputații au fost însoțiți de ambasadorul Japoniei în Moldova, Yoshihiro Katayamo.
După cum a relatat pentru Infotag serviciul de presă al ministerului afacerilor interne, scopul vizitei parlamentarilor niponi este de a obține informații din prima sursă despre gestionarea situației cu refugiații ucraineni, precum și de a determina necesităţile și perspectivele de cooperare bilaterală.
Șeful delegației a declarat că „Japonia apreciază înalt eforturile și solidaritatea arătate de Moldova față de poporul ucrainean”.
„Suntem profund impresionați, cunoaștem că ați primit cei mai mulți refugiați în raport cu numărul populației dvs. Intenționăm să oferim sprijin atât refugiaților cât și țărilor care le-au acordat gazdă”, a menționat Taniai Masaaki.
Discuția părților s-a axat pe măsurile specifice luate pentru gestionarea crizei regionale, rolul MAI şi al subdiviziunilor sale în procesul de primire a refugiaților.