DELEGAȚIA N-A GĂSIT ÎNCĂLCĂRI PE PLANTAȚIILE UNUI AGENT ECONOMIC CARE LIVREAZĂ FRUCTE ÎN RUSIA
Reprezentanți ai ministerului agriculturii, Agenției naționale pentru siguranța alimentelor (ANSA) și ambasadei Rusiei în Moldova au vizitat ieri, în cadrul unei inspectări, plantaţiile unuia dintre agenții economici care a furnizat produse vegetale în Federația Rusă începând cu anul 2004.
După cum i s-a comunicat Infotag de către serviciul de presă al ministerului, în timpul vizitei de inspectare au fost verificate partea de producere (livada), infrastructura de colectare și depozitare, linia de sortare de ultimă generație, camera de pre-răcire, precum și documentația aferentă (registrele de evidență a utilizării produselor de uz fitosanitar și fertilizanți).
„Pe baza rezultatelor inspecției, părțile au concluzionat că au fost respectate toate cerințele și criteriile față de protecția integrată a plantelor”, a menționat ministerul agriculturii.
Specialiștii se așteaptă ca în urma vizitei să se intensifice dialogul cu serviciul fitosanitar rus Rosselhoznadzor în vederea stabilirii unui mecanism de cooperare și a unui algoritm de monitorizare a mărfurilor destinate exportului.
După cum a relatat anterior Infotag, Rosselhoznadzor a interzis importul de produse vegetale din Moldova în Federația Rusă începând cu 15 august, sub pretextul „detectării repetate a obiectelor de carantină periculoase în produsele moldovenești care intră în Rusia”. Ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, a anunțat că va merge la Moscova săptămâna aceasta pentru a discuta problema reluării exporturilor moldovenești, dar vizita încă n-a avut loc.