Moldova, România și Ucraina, reuniune în format trilateral. Despre ce au discutat reprezentanții celor trei state
Moldova, România și Ucraina, reuniune în format trilateral. Despre ce au discutat reprezentanții celor trei state
Cât fanii au urmărit meciul de pe stadionul Zimbru din Capitală, Moldova, România și Ucraina au jucat pentru echipa Europa, la Odesa. Este mesajul transmis de ministrul de Externe de la Chişinău, Nicu Popescu, după prima reuniune în format trilateral a miniştrilor de externe şi ai energiei din cele trei ţări."Întâlnirea de astăzi am început-o prin a aduce sincere mulţumiri colegilor din statele vecine pentru susţinerea şi ajutorul care îl acordă în aceste zile pentru noi în lupta nostră cu agresiunea Rusiei.", a declarat Dmitro Kuleba, Ministrul de Externe al Ucrainei.
În discursurile sale, susținute în română, şefii diplomației de la Chișinău şi de la Bucureşti şi-au reconfirmat sprijinul nostru ferm pentru Ucraina și au condamnat agresiunea rusă în ţara vecină.
"În aceste circumstanţe dificile este un moment să ne dăm seama că astăzi curajul are un nume. Şi acest nume este Ucraina. Libertatea Ucrainei este şi libertatea noastră.", a menționat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
"Am dori prin întâlnirea noastră să dăm un semnal politic puternic privind dorinţa şi capacitatea noastră, precum şi necesitatea de a construi o cooperare durabilă esenţială în această perioadă în contextul impactului în războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.", a subliniat Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României.
Miniştrii au apreciat avansarea ţării noastre şi a Ucrainei pe drumul integrării în UE. De asemenea, ministrul român de externe a subliniat că Republica Moldova rămâne statul vecin cel mai puternic afectat de agresiunea militara rusă în Ucraina.
"România a susţinut constant şi cuprinzător Republica Moldova şi va continua să o facă pentru a face faţă provocărilor fără precedent generate de acţiunile Federaţiei Ruse."
La rândul lor, miniştrii din domeniul energiei din cele trei ţări au discutat despre măsurile imediate de sprijin care sunt necesare pentru ca Moldova şi Ucraina să facă faţă sezonului rece. Aceştia s-au înţeles să acţioneze şi pe termen lung pentru a consolida securitatea energetică în regiune. Urmează semnarea unui acord interguvernamental trilateral. De asemenea, s-a convenit că schimburile de energie electrică între cele trei state vor creşte.
"După conexiunea sistemelor de energie electrică a Ucrainei şi Republicii Moldova la sistemul european, pentru noi s-au deschis noi posibilităţi şi noi oportunităţi de cooperare, inclusiv un domeniu ar fi exportul de energie electrică.", a spus German Galushchenko, ministrul energiei al Ucrainei.
"Am abordat şi subiectul ce ţine de dezvoltarea continuă a infrastructurii transfrontaliere de transport a energiei electrice dintre Moldova, România şi Ucraina.", a precizat Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale al Republicii Moldova.
"Astăzi nu am discutat doar despre soluţii pe termen scurt, cum vom trece împreună peste această iarnă, ci ne-am gândit şi pe termen mediu şi lung. Războiul va trece, sunt convins că Ucraina va câştiga şi dreptate se va face de aceea trebuie să ne gândim la viitor şi astăzi asta am făcut.", a declarat Virgil Popescu, ministrul energiei al României.
Următoarea reuniune trilaterală va avea loc în România, până la finalul anului.
Publicat de:Ольга