Japonia l-a onorat pe fostul premier Shinzo Abe: Natalia Gavrilița a participat la eveniment
Japonia l-a onorat pe fostul premier Shinzo Abe, care a fost asasinat, la începutul lunii iulie, în timp ce susținea un discurs. La 12 iulie, la Tokyo a avut loc o ceremonie funerară privată pentru membrii familiei și prietenii apropiați, unde corpul neînsuflețit al lui Abe a fost incinerat.
Funeraliile de stat pentru Shinzo Abe sunt primele de acest fel din 1967. Peste 20 de mii de reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi pentru evenimentul grandios. Au participat la ceremonie şi 700 de oficiali din străinătate. Printre aceştia au fost aproximativ 50 de lideri sau foști lideri de state, printre ei vicepreşedintele american Kamala Harris şi președintele Consiliului European, Charles Michel. Un omagiu i-a adus şi premierul ţării noastre, Natalia Gavriliţa.
După eveniment, într-o postare pe Twitter, premierul a transmis condoleanţe familiei lui Shinzo Abe și poporului japonez pentru pierderea unui lider puternic. Şeful executivului a declarat că şi-a amintit cu recunoștință despre rolul fostului premier nipon în întărirea prieteniei dintre Moldova şi Japonia, bazată pe valori comune.
Agenda Nataliei Gavrilița la Tokyo a inclus o întrevedere cu președintele Organizației Japoneze pentru Comerț Exterior. Oficialii au vorbit despre facilitarea importurilor de produse moldovenești pe piața niponă și posibilitatea acordării Republicii Moldova a unui regim preferențial la importul produselor agro-alimentare, în mod special a vinurilor.