Natalia Gavrilița a prezidat ședința Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană
Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în ședință pentru a evalua gradul de implementare a reformelor și a stabili acțiunile ce urmează a fi realizate în viitorul apropiat.
„Aceasta este prima ședință a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană după primirea statutului de țară candidată la UE. Ne aflăm aici pentru a revitaliza formatul comisiei și pentru a aranja procesele ce țin de Guvern, autorități și toți factorii responsabili care participă la negocieri. În această ordine de idei, trebuie să menționăm că o serie de acțiuni importante au fost făcute deja pe platforma prezidențială a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. Un lucru este cert: de noi depinde viteza cu care ne vom mișca în implementarea tuturor punctelor și atingerea valorilor care ne-au motivat să depunem cererea de integrare europeană”, a declarat Natalia Gavrilița în debutul ședinței.
Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe subiecte, printre care analiza implementării Planului de acțiuni propus de Comisia Europeană, confirmarea Agendei de asociere pentru 2021-2027, care urmează a fi adoptată în luna decembrie, și crearea a 35 de grupuri de lucru responsabile de ajustarea legislației naționale la cea europeană.
Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a declarat că, în ceea ce privește Planul de acțiuni pentru implementarea celor 9 măsuri propuse de CE, se înregistrează un progres vizibil în punerea în operă a măsurilor. În anumite cazuri se atestă o ușoară întârziere în realizarea acțiunilor, dar cele mai multe dintre ele sunt înfăptuite și doar se așteaptă publicarea acestora în Monitorul Oficial.
Membrii comisiei au vorbit și despre progresul înregistrat de autorități în procesul de creștere a capacității instituțiilor, prin suplinirea cu personal responsabil de planificarea, elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice, astfel încât să corespundă standardelor UE.