Vladimir Bolea va asigura interimatul Ministerului Mediului
Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost desemnat să asigure interimatul conducerii Ministerului Mediului, asta după ce pe 8 septembrie curent Iuliana Cantaragiu și-a dat demisia. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a semnat Ordinul.
„Așadar, în temeiul articolului 26, aliniatul 7, al Legii 136/2017, cu privire la Guvern, Vladimir Bolea va exercita, prin cumul, activitatea de ministru pe două portofolii până la numirea unui nou ministru al Mediului”, se arată comunicat.
Iuliana Cantaragiu a fost ministru al Mediului din 6 august 2021, atunci când Guvernul Gavriliţa a fost învestit, iar pe 8 septembrie curent și-a dat demisia din funcția de ministrul al Mediului, fără a explica motivele care au stat la baza acestei decizii.
Vladimir Bolea este unul dintre vicepreședinții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). În prezent, conduce Comisia parlamentară Agricultură și Industrie Alimentară și deține statul de membru în cadrul Biroului permanent al Parlamentului. El s-a născut în satul Carabetovca, raionul Basarabeasca, în 1971. Este un politician, jurist și istoric din Republica Moldova.