MAE RUS A CHEMAT CHIŞINĂUL SĂ NU POLITIZEZE CHESTIUNEA LIVRĂRILOR DE GAZE ÎN MOLDOVA
Ministerul rus de externe a îndemnat Chișinăul să nu politizeze aspectele livrărilor de gaze către Moldova. Potrivit Infotag, directorul departamentului II al țărilor CSI din ministerul rus de externe, Aleksei Polișciuk a spus acest lucru într-un interviu acordat TASS.
„Toate problemele livrărilor de gaze rusești către Moldova ţin exclusiv de domeniul comercial și sunt de competența Gazprom. Sperăm ca Chișinăul să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contractul de gaze cu Gazprom și să se abțină de la politizarea chestiunii livrărilor de gaze către Moldova”, a spus reprezentantul MAE.
El a amintit că „formula de calculare a prețului gazelor, stabilită prin contractul dintre Gazprom și Moldovagaz, prelungit cu cinci ani în octombrie 2021, a satisfăcut partea moldovenească în urmă cu un an”.
„Cu toate acestea, în anul curent Moldovagaz a încălcat în mod repetat prevederile contractului referitoare la termenul de plată a livrărilor. Gazprom a fost întotdeauna înţelegător cu cererile partenerilor de amânare”, a subliniat Polişciuk.