SUA SPRIJINĂ MOLDOVA ÎN INTENȚIA DE A-ŞI CONSOLIDA SECTORUL APĂRĂRII PENTRU A-ŞI PROTEJA NEUTRALITATEA
Statele Unite susțin Moldova în intenția de a-aşi întări apărarea pentru a-și proteja propria neutralitate. Potrivit Infotag, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, a afirmat acest lucru, vorbind miercuri la Forumul internațional de securitate de la Chișinău cu tema „Construim reziliență, asigurăm stabilitate, creăm bunăstare”.
„Armata Republicii Moldova își sporește potențialul pentru a proteja neutralitatea Moldovei, prevăzută în Constituție. Acum se poartă discuții în societate cu privire la întrebarea: ce înseamnă să ai o armată, ce trebuie făcut pentru a avea forțe moderne, eficiente, care să facă față amenințărilor. Și suntem bucuroși să susținem aceasta”, a spus ambasadorul.
Potrivit acestuia, SUA și UE ajută Moldova cu echipamente și instruire. În special, el a evidențiat cooperarea Moldovei cu Garda națională din Carolina de Nord, numind-o o „parte importantă a sprijinirii Moldovei pentru a deveni puternică, pentru a asigura stabilitatea nu numai acasă, dar și în Europa și în întreaga lume”.
„În ultimii 30 de ani, Statele Unite au fost aproape de Moldova. Din 1992, am oferit Moldovei aproximativ 1,4 miliarde de dolari în calitate de sprijin. De la începutul războiului din Ucraina, am oferit 188 de milioane de dolari și alte 75 de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar pentru a sprijini Republica Moldova în problema refugiaților ucraineni. Toate acestea pentru a face Moldova mai stabilă, pentru a ajuta la supraviețuirea în această perioadă dificilă. Suntem încrezători că Moldova este pe drumul cel bun, depunând eforturi pentru a întări democrația, o economie de piață puternică, a învinge corupția, a crea forțe armate moderne pentru a proteja neutralitatea. Cred că aceste componente vor ajuta la construirea unei societăți (țări) sustenabile și stabile ancorate în UE și în lumea liberă”, a spus diplomatul.