AUTORITĂȚILE BRITANICE DE SĂNĂTATE: TRECEREA DE LA ȚIGĂRI LA PRODUSE FĂRĂ FUM REDUCE EXPUNEREA LA SUBSTANȚE CHIMICE
Raportul anual al Serviciului de Sănătate din Anglia (Public Health England) privind produsele de nicotină arată că alternativele fără fum sunt eficiente pentru renunțarea la fumat. Documentul sugerează că fumătorii ar trebui să fie sprijiniți să treacă la țigări electronice sau alte produse ce livrează nicotină, pentru a reduce riscurile nocive pe care fumul de tutun îl are asupra sănătății lor.
Constatările sugerează că elaborarea și punerea în aplicare a politicilor care sprijină fumătorii să treacă complet de la fumat la țigări electronice sau alte dispozitive care livrează nicotină vor reduce expunerea la substanțe toxice și cancerigene, iar acest lucru poate avea rezultate relevante pentru prevenirea cancerului.
„Fumătorii ar trebui încurajați să utilizeze produsele de vaping sau produsele autorizate din punct de vedere medical pentru a renunța la fumat sau ca dispozitive alternative de administrare a nicotinei, cu scopul de a reduce efectele nocive ale fumatului asupra sănătății”, se spune în raportul publicat pe site-ul guvernului britanic.
Cercetătorii au constatat că biomarkerii de expunere la mai multe substanțe cancerigene din fumul de tutun arată niveluri mai scăzute la persoanele care utilizează dispozitive de vapare în comparație cu cele care fumează.
„Așadar, studiile privind biomarkerii de expunere compilate în această analiză oferă dovezi concludente că vapatul conduce, în general, la o expunere mai mică la mulți dintre agenții cancerigeni responsabili de riscurile pentru sănătate ale fumatului”, se arată în raport.
Dovezile sugerează o expunere mai mică în ceea ce privește biomarkerii care sunt asociați cu riscul de cancer, afecțiunile respiratorii, afecțiunile cardiovasculare sau alte probleme de sănătate. Cu toate acestea, cercetătorii nu recomandă în niciun caz utilizarea produselor cu nicotină de către cei care nu au fumat niciodată.
„Pe baza rezultatelor analizate, considerăm că estimarea „cu cel puțin 95% mai puțin dăunătoare” rămâne în general exactă, cel puțin pe termen scurt și mediu”, se spune în raport.
Astfel, cercetătorii cred că vapatul prezintă doar o mică parte din riscurile fumatului. Acest lucru nu înseamnă însă că utilizarea țigărilor electronice este lipsită de riscuri.
„Aceste concluzii, împreună cu constatările noastre conform cărora vapatul prezintă o mică parte din riscurile pentru sănătate ale fumatului, sugerează că fumătorii ar trebui încurajați să utilizeze produsele de vapat sau produsele autorizate din punct de vedere medical, pentru a renunța la fumat sau ca dispozitive alternative de livrare a nicotinei, pentru a reduce efectele nocive ale fumatului asupra sănătății”, concluzionează raportul.
Marea Britanie și-a propus o reducere a fumatului până la un nivel de 5% în 2030. Astfel, fumătorii sunt încurajați să renunțe la fumat sau să treacă la produse cu risc redus, cum ar fi produsele de vaping sau cele de încălzire a tutunului. Aceeași politică de reducere a riscurilor este pe larg implementată și în țări precum Grecia, Japonia și Noua Zeelandă.
Sursa: publika.md