Oportunitățile de dezvoltare a dialogului moldo-ceh, analizate de Natalia Gavrilița și Markéta Pekarová Adamová
Cadrul de colaborare moldo-cehă și perspectivele de intensificare a dialogului politic dintre cele două state au fost discutate, astăzi, la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu Președinta Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Markéta Pekarová Adamová. Oficialii au menționat legăturile strânse dintre cele două țări, consolidate pe parcursul a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, și au accentuat necesitatea menținerii unui dialog politic activ, inclusiv în vederea susținerii de către partea cehă a agendei europene ambițioase a țării noastre.
În context, prim-ministra a mulțumit pentru suportul Cehiei în procesul de obținere a statutului de țară candidat la aderare în UE, menționând și asistența umanitară cehă de care a beneficiat Republica Moldova în gestionarea crizei refugiaților. În mod special, prim-ministra a remarcat sprijinul Agenției Cehe pentru dezvoltare, care oferă ţării noastre asistență în mai multe domenii prioritare.
„Suntem recunoscători pentru ajutorul și prietenia Cehiei - prietenii trebuie să fie uniți și solidari în fața greutăților. Rămâneți pentru noi un partener-cheie, care, prin experiența sa, contribuie la modernizarea Republicii Moldova”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Markéta Pekarová Adamová a apreciat modul în care autoritățile de la Chișinău au gestionat criza refugiaților ucraineni, subliniind că țara sa va rămâne alături pentru a susține perspectiva europeană a Republicii Moldova și transformările planificate pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor: „Sunt onorată să mă aflu în Moldova și, prin această vizită, vrem să vă asigurăm de tot suportul și expertiza Cehiei în procesul de aderare europeană a țării voastre. Spun asta din calitatea Cehiei de țară care deține președinția Consiliului Europei. Vă vom susține, pentru că democrația merge doar împreună cu prosperitatea - acestea două sunt indispensabile una față de altă”.
Părțile s-au mai referit la situația energetică din Republica Moldova și acțiunile întreprinse de autorități pentru susținerea populației vulnerabile și sporirea rezilienței energetice a țării. În acest sens a fost analizată disponibilitatea Republicii Cehe de a oferi asistență pentru sporirea eficienței energetice a țării noastre și stimularea dezvoltării surselor regenerabile.