Natalia Gavrilița, în dialog cu o delegație de congresmeni americani
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o discuție cu o delegație de congresmeni americani, condusă de David Price. Pe agenda întrevederii au fost incluse subiecte de actualitate, cum ar fi asigurarea țării în prag de iarnă cu resurse energetice, aprofundarea cooperării moldo-americane în domeniul drepturilor omului și promovării democrației.
Natalia Gavrilița a salutat prezența la Chișinău a oficialilor americani și a apreciat interesul pe care-l manifestă în a ajuta țara noastră să depășească momentele mai complicate.
„Faptul că sunteți aici este un semn al prieteniei și solidarității dintre SUA și Moldova. Cunoașteți deja că ne confruntăm cu o perioadă complicată din istoria noastră. Dar în ciuda tuturor dificultăților, reușim să menținem țara pe calea europeană pe care am pornit, rămânând focusați pe reformarea justiției, fortificarea statului de drept, atragerea investițiilor și asigurarea unei vieți decente cetățenilor. Pentru că democrația și prosperitatea trebuie să meargă mână în mână. Sunt sigură că, având sprijinul partenerilor externi, vom putea să ne consolidăm bugetul țării și să depășim toate provocările”, a menționat prim-ministra.
Oficialii americani și-au exprimat aprecierea pentru eforturile constante depuse de Guvern în a face față crizelor din ultima perioadă și în reformarea țării. Totodată, au reconfirmat susținerea Statelor Unite ale Americii pentru autoritățile și cetățenii Republicii Moldova.