ENERGOCOM A ACHIZIȚIONAT PENTRU DEPOZITARE 10 MILIOANE METRI CUBI DE GAZE ÎN CADRUL PROIECTULUI „FIABILITATEA APROVIZIONĂRII CU GAZE NATURALE”
Compania de stat Energocom a efectuat prima achiziție în cadrul proiectului „Fiabilitatea aprovizionării cu gaze naturale”, care prevede în acest scop un împrumut de 300 milioane dolari de la BERD.
Potrivit Infotag, compania a anunțat acest lucru pe rețelele de socializare, precizând că din contul primei tranșe au fost procurate 10 milioane m3 de gaze la preţul de 94,95 euro/MW (997 euro/1000 m3) pentru depozitarea în depozite subterane din Ucraina în eventualitatea reducerii sau sistării livrărilor de gaze naturale către Moldova de la concernul rus Gazprom.
Energocom susține că la licitația pe care a organizat-o conform regulilor BERD au participat companiile care au trecut o precalificare, dar n-a numit niciuna dintre ele şi nici câștigătorul.
Compania intenționează să desfășoare în continuare licitații pentru implementarea proiectului menţionat, în scopul asigurării securităţii energetice a Moldovei.
După cum a informat anterior Infotag, în iulie, parlamentul a ratificat un acord de împrumut cu BERD privind acordarea unui împrumut de 300 de milioane de euro Republicii Moldova pentru implementarea proiectului „Fiabilitatea aprovizionării cu gaze naturale”. Banii vor fi folosiți pentru a crea rezerve strategice de gaze și pentru a diversifica sursele de aprovizionare.