Guvernul va primi un grant pentru îmbunătățirea eficienței energetice a mai multor clădiri publice
12,4 milioane de euro vor fi oferite țării noastre pentru realizarea Proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova”. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții.
Ratificarea Acordului și implementarea Proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova” va contribui la îmbunătățirea indicatorilor de performanță energetică a clădirilor, în special îmbunătățirea anvelopei clădirilor, a sistemelor de încălzire și ventilare, implementarea sistemelor de iluminat, distribuția energiei termice și integrarea resurselor de energie regenerabilă, atunci când acest fapt este permis din punct de vedere tehnic.
Beneficiarii Proiectului vor fi instituțiile publice, cele de menire socială, precum sunt spitalele republicane, dar și instituțiile publice de importanță locală sau municipală (grădinițe, școli, spitale municipale și raionale).
În scopul realizării Proiectului, Republica Moldova a contractat un împrumut în valoare de 30 mil. euro din partea BEI și 30 mil. euro din partea BERD, un grant pentru asistență tehnică în valoare de 2,6 mil. euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și un grant în valoare de 500 mii Euro din partea Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic. Bugetul total al Proiectului constituie 75,5 mil. euro, cu o durată de implementare de 4 ani (2022 – 2025).