Opt mii de tone de păcură vor fi eliberate din rezervele de stat
Agenţia Rezerve Materiale a MAI va elibera din rezervele de stat, cu titlu de deblocare, către S.A. „Termoelectrica” opt mii de tone de păcură. Proiectul a fost votat în cadrul ședinței de Guvern.
Arderea păcurii eliberate va permite continuarea livrării gazelor naturale și menținerea presiunii necesare în conductele de gaz, ceea ce va duce la asigurarea funcționării normale a termocentralelor pe gaz, în condițiile în care o mare parte a blocurilor de locuit folosesc această sursă de energie. Măsura se impune în contextul limitării volumului de gaze naturale prevăzute pentru luna octombrie, livrate către Republica Moldova de către Federația Rusă, prin intermediul S.A. „Gazprom”.
Astfel, populația care locuiește în blocuri conectate la agentul energetic și termic, generat de cazangerii pe gaz, își va putea desfășura activitățile curente într-un regim normal și stabil, fiind evitate la minim devierile din sistem sau deconectările.
Totodată, reieșind din considerentul că cele 8000 de tone de păcură sunt eliberate din rezervele de stat prin deblocare, S.A. „Termoelectrica” va fi scutită de obligația de restituire a acestora.
La fel, luând în calcul durabilitatea operațiunilor de achiziții, sursele financiare necesare pentru completarea rezervelor de stat cu cantitatea de păcură eliberată vor fi incluse în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023, care, conform estimărilor realizate la momentul elaborării proiectului, constituie cca 169,3 mln lei.