ACŢIUNEA SANCŢIUNILOR SUA SE VA EXTINDE ŞI ASUPRA TERITORIULUI MOLDOVEI
Comisia pentru situaţii excepţionale a adoptat marţi o serie de decizii care transferă (la legislaţia moldovenească) efectul sancţiunilor impuse de Biroul pentru controlul activelor străine din cadrul Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite ale Americii.
Potrivit Infotag, conform deciziei Comisiei, autorităţile responsabile (Serviciul de informaţii şi securitate, Serviciul de prevenire şi combatere a spălării banilor, Banca naţională etc.) vor monitoriza tranzacţiile financiare "ce nu corespund activităţii zilnice a persoanelor supuse sancţiunilor, precum şi ale persoanelor în privinţa cărora există suspiciuni că sunt asociate acestora" (pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice).
SIS va întocmi o listă cu "bănuiţii de legături suspecte" cărora li se va interzice efectuarea diverselor tranzacţii, inclusiv a celor ce ţin de achitarea dividendelor, înstrăinarea de bunuri imobile, mobile şi valori mobiliare, realizate de către persoanele vizate, pentru un termen de până la 5 zile lucrătoare.
Agenţia servicii publice, Depozitarul central unic, Comisia naţională a pieţei financiare şi alte persoane juridice învestite cu drept de înregistrare/dispunere a bunurilor şi drepturilor, inclusiv asupra cotelor-părţi în capitalul social al persoanelor juridice, se vor abţine de la executarea oricăror activităţi ce ar facilita transferul şi/sau convertirea acestora pentru persoanele vizate. Despre acţiunile iniţiate, entităţile vor informa imediat sau nu mai târziu de 24 de ore Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor, care le va bloca până la 30 de zile lucrătoare.