POLIȚIA A INFORMAT DESPRE REŢINEREA A 65 DE PERSOANE CU „COMPORTAMENT SUSPECT” ÎN TIMPUL PROTESTELOR DE LA CHIȘINĂU
În cadrul acțiunii de protest din centrul Chișinăului au fost reținute 65 de persoane cu „comportament suspect”, inclusiv patru minori. Potrivit agenției Infotag, acest lucru a fost anunțat luni de Inspectoratul general de poliție (IGP).
Potrivit sursei, respectivii cetățeni au fost reținuți pentru că „au ignorat cerințele legale ale poliției, au incitat la dezordini și au pus în pericol siguranța publică a cetățenilor, au încercat să opună rezistenţă fizică poliției”.
În plus, mai multe persoane se aflau în stare de ebrietate alcoolică, aveau asupra lor produse pirotehnice și obiecte periculoase. În rândurile protestatarilor, polițiștii au găsit un bărbat condamnat anterior și altul aflat în căutare. Toți au fost conduşi la secțiile de poliție pentru identificare și întocmirea unor procese verbale de încălcare administrativă.
Potrivit poliției, la protestul de duminică au participat 1.700 de persoane, în timp ce organizatorii au estimat numărul acestora la 50 de mii de oameni.