ACHITAT ÎNTR-UN DOSAR DE OMOR, UN LUPTATORUL K1 A PARTICIPAT LA ACȚIUNILE DE PROTEST ÎN SCOPUL DESTABILIZĂRII SITUAȚIEI - POLIȚIA
Un luptător K1 achitat într-un dosar de omor, Mihai Pîrgaru, a participat la proteste cu scopul de a destabiliza situația. Potrivit agenției Infotag, acest lucru a fost declarat de serviciul de presă al Inspectoratului general de poliție (IGP), care a făcut publice o serie de convorbiri telefonice cu participarea unor luptători de arte marțiale și de alte tipuri de lupte recrutați de organizatorii protestului pentru a provoca ciocniri cu poliția.
Mihai Pîrgaru, care este membru al clubului fostului deputat democrat (PDM) Constantin Țuțu, a fost unul dintre principalii învinuiţi de uciderea în 2018 a unui bărbat în fața centrului comercial „Atrium”. După ce a ieşit din arest preventiv, el a fugit, iar în 2020 a fost achitat.
Inspectoratul general de poliție a făcut publice înregistrări audio ale convorbirilor telefonice ale celor care s-au aflat în „prima linie” în timpul protestelor, precum și fotografii cu tineri care au provocat dezordini în timpul protestelor.
Polițiștii, împreună cu Procuratura pentru combaterea corupției și cauze speciale, au ridicat săptămâna trecută 380.000 de lei din care urmau să fie plătiţi protestatarii.
Organele de drept au motive să suspecteze că „banii sechestrați au fost obținuți în urma unor activități ilegale. Aceştia urmau să fie folosiţi pentru recrutarea, organizarea, transportarea și recompensarea persoanelor incitate la dezordini în masă”, a menționat serviciul de presă al IGP.