Undă verde pentru Programul național „Voucher Cultural”
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul care prevede instituirea Programului național „Voucher cultural”.
Inițiativa este dedicată tinerilor care au împlinit 18 ani și care vor intra în posesia unui voucher anual în valoare de 1000 de lei, menit să le faciliteze accesul la produse și servicii culturale, cum ar fi spectacole de teatru, concerte, produse cinematografice, achiziții de cărți etc. Scopul proiectului este de a încuraja consumul de cultură în rândul tinerilor.
Mecanismul de funcționare a Programului național „Voucher cultural”, elaborat de Ministerul Culturii în colaborare cu Agenția pentru Guvernare Electronică - responsabilă de integrarea programului în cadrul Mpay, va fi lansat și popularizat începând cu data de 17 noiembrie, de Ziua Internațională a studenților.
Prin implementarea acestui program, țara noastră se aliniază bunelor practici întâlnite la nivel european. Țări ca Franța, Italia, Germania sau Slovacia promovează inițiative similare, oferind tinerilor vouchere, tichete sau cupoane culturale.