Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, despre spargerea canalelor președintelui țării, precum și ale unor miniștri
Conturile de telegram, deţinute de preşedintele Maia Sandu, vicepremierul Andrei Spînu şi de ministrul Justiţiei Sergiu Litvinenco, au fost sparte cu implicarea serviciilor speciale ruseşti". Asta a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, la emisiunea Prime Time de la PRIME.
Potrivit lui Grosu, atacul cibernetic s-a produs chiar în ajunul adoptării sesizării Guvernului privind scoaterea în afara legii a Partidului Şor. Între timp, ministrul Justiţiei a recunoscut, pe Facebook, că o parte din discuţiile publicate sunt adevărate, dar nu a specificat care anume. Sergiu Litvinenco afirmă că multe convorbiri au fost trunchiate şi rupte din context, cu scopul de a manipula şi a fabrica falsuri despre el.
După ce unele persoane au confirmat autenticitatea discuţiilor cu ministrul justiţiei, iar mai mulţi politicieni şi jurişti au cerut ca el să demisioneze, Sergiu Litvinenco spune că nu are de gând să plece din funcţia de ministru al Justiţiei. El confirmă unele convorbiri, dar pe altele le consideră denaturate de către hoţi şi bandiţi. Nu i-a numit, dar a spus că el încearcă să destabilizeze situaţia din ţară.
Ministrul Litvinenco se justifică în postarea sa de pe Facebook: "Mai multe convorbiri de-ale mele au fost trunchiate, deplasate şi rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informaţiei, cu scop de manipulare şi fabricare a unor falsuri grosolane în adresa mea, a colegilor şi a familiei mele. După ce au văzut că nu au nimic cu ce să mă șantajeze, au recurs la falsificări și „desenări” grosolane ''.
Litvinenco mai declară că nici pe parcursul mandatului și nici înainte nu a comis ilegalităţi sau alte acţiuni, care să atragă sancţiuni, şi că este gata să răspundă în fața cetăţenilor.
În acelaşi timp, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat, la emisiunea Prime Time, că atacul cibernetic nu este întâmplător.
"El s-a produs atunci când pe rol sau la Guvern trebuia să fie votată sesizarea către Curtea Constituţională privind scoaterea în afara legii unei grupări criminale, politico-criminale, care se numeşte Partidul Şor. Este un atac concertat, organizat, pus la cale, din păcate, de cei care pretind că ne sunt prieteni. Noi nu vedem prietenie din partea Moscovei. Vedem o reacţie bolnăvicioasă din partea Moscovei referitor la faptul că Republica Moldova a ales cursul european".
Şeful Legislativului susţine că ministrul Sergiu Litvinenco nu are de ce să îşi dea demisia.
,, - El trebuie să îţi continuie activitatea, pentru orice acţiune sau dat înapoi, asta înseamnă a le face pe plac bandiţilor.
- Avem două persoane care au confirmat autenticitatea discuţiilor-fostul ministru al Justiţiei, domnul Fadei Nagacevschi şi fostul şef al Inspectoratului Naţional de Probaţiune, domnul Iavorschi.
Grosu: - Ultimul a fost cel care i-a dat certificat de integritate lui Şor, pe timpuri, ca să ne dăm seama de calitatea unei personae care îi dă unui bandit certificat de integritate. Primul, scuzaţi-mă, vă rog, l-am văzut din diferite ipostaze, eu am văzut prestaţia dumnealui , de aceea îmi permiteţi să nu îl creditez cu multă încredere.''
Joi, Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor a cerut ca ministrul Justiţiei să fie audiat la Parlament, întrucât unele conversaţii compromit statul de drept. Propunerea BCS nu a acumulat numărul necesar de voturi, însă blocul a anunţat că va înainta o moţiune contra lui Litvinenco.
Procuratura Generală s-a autosesizat în legătură cu spargerea canalelor de Telegram deţinute de preşedintele Maia Sandu, ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, şi de vicepremierul Andrei Spînu, şi anunţă că va investiga toate aspectele care, conform prevederilor legale, prezintă pericol social. Canalul de Telegram "Prima Sursă", administrat de Guvern, a scris că informaţiile publicate sunt false.