Republica Moldova a primit statut de observator în cadrul Tratatului Comunității Transporturilor
Moldova este tot mai aproape de Uniunea Europeană. Țara noastră, împreună cu Ucraina și Georgia, a primit statut de observator în cadrul Tratatului Comunității Transporturilor. Anunțul a fost făcut de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Odată cu obținerea acestui statut, Republica Moldova va fi ajutată în procesul de integrare în UE prin transpunerea legislației naționale, în domeniul transportului, la cea europeană.
„Vom prelua bunele practici, vom asigura compatibilitatea legislației astfel încât sectorul transportului feroviar, rutier, maritime și căile navigabile interioare, precum și dezvoltarea rețelei de transport să coincidă standardelor europene”, a menționat Andrei Spînu.
Publicat de:Рустам