MOLDOVA A OBŢINUT STATUT DE OBSERVATOR ÎN CADRUL TRATATULUI COMUNITĂŢII DE TRANSPORTURI
Republica Moldova, împreună cu Ucraina și Georgia, au primit statut de observator în cadrul Tratatului privind comunitatea transporturilor. După cum transmite Infotag, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a anunțat acest lucru pe rețelele de socializare, menționând că, prin aceasta, republica „se apropie mai mult de Uniunea Europeană”.
„Odată cu obținerea acestui statut, țara noastră va fi ajutată în procesul de integrare în UE prin transpunerea legislației naționale, în domeniul transportului, la cea europeană. Vom prelua bunele practici, vom asigura compatibilitatea legislației astfel încât sectorul transportului feroviar, rutier, maritime și căile navigabile interioare, precum și dezvoltarea rețelei de transport să coincidă standardelor europene”, a spus el.
Decizia de a acorda statutul de observator a fost luată în cadrul Reuniunii ministeriale a Tratatului comunităţii transporturilor de la Bruxelles, prezidată de Muntenegru. Spînu a participat la ea prin legătură video, mulțumindu-i Comisarului european pentru transporturi, Adina Vălean, pentru suport și deschidere.