Noul director al Agenției Proprietății Publice a fost prezentat colectivului
Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat colectivului Agenției Proprietății Publice (APP) pe noul director general al instituției, Alexandru Musteață, numit în funcție, ieri, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Șefa Executivului a menționat că acesta are o experiență managerială și profesională de peste 20 de ani, inclusiv în funcții de conducere în cadrul unor companii private și de stat.
În acest context, prim-ministra și-a exprimat convingerea că noul conducător va aduce o contribuție substanțială la implementarea unor acțiuni concrete pentru dezvoltarea Agenției, evidențiind, totodată, necesitatea continuării evoluțiilor pozitive înregistrate de APP în ultima perioadă.
„A fost făcut un mare progres în îmbunătățirea performanței unor întreprinderi aflate în proprietatea statului, anumite aspecte fiind gestionate foarte bine de APP, ca de exemplu criza energetică. În același timp, trebuie să impulsionăm investigarea unor cazuri care nu au fost încă elucidate – cetățenii așteaptă să facem dreptate, de aceea trebuie să stabilim prioritățile și să continuăm să muncim în interesul statului”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Alexandru Musteață a mulțumit pentru încrederea acordată de Guvern, menționând că prioritatea de bază va rămâne eficientizarea activității agenției: „Vom depune efort pentru ca procesul de gestionare a bunurilor și întreprinderilor statului să atingă un nou nivel”.
Alexandru Musteață a activat în domenii, precum securitatea economică, consultanța financiară, fiscală și managementul riscului, fiind responsabil de eficientizarea proceselor operaționale, comerciale și logistice. Are studii militare, a urmat mai multe programe de formare în domeniul managementului securității și a fost Decorat cu Ordinul pentru serviciul patriei.