TRANSNISTRIA SE PLÂNGE DIN NOU PE MOLDOVA - DE ACEASTĂ DATĂ, LA ONU ȘI OSCE
Conducerea Transnistriei a adresat mesaje conducerii ONU și OSCE, dând din nou vina pe Moldova pentru criza din regiune.
Potrivit Infotag, într-o scrisoare semnată de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și de președintele Sovietului suprem, Aleksandr Korşunov, se apreciază că criza a fost provocată de „refuzul de facto al Chișinăului de a pune în aplicare toate acordurile semnate anterior şi întăririi blocadei aplicate Transnistriei în transport și economie, precum și încercării de resetare completă a activității formatului de negocieri recunoscut internațional „5+2””.
„În octombrie, din motive ce nu depind de partea transnistreană, au fost reduse volumele livrărilor de gaze către Moldova și Transnistria. În aceste condiții, conducerea Republicii Moldova, încălcând grav obligațiile contractuale, a luat calea retragerii ilegale a unei părți din gazele naturale destinate Transnistriei”, se arată în scrisoare.
În același timp, autorii mesajului nu pomenesc despre faptul că Gazprom a redus livrările de gaze, iar autoritățile transnistrene au refuzat să furnizeze energie electrică Republicii Moldova. Chiar şi în aceste condiții, Moldovagaz continuă să furnizeze Transnistriei 40% din gazul pe care îl primește, pentru care regiunea transnistreană nu plătește.