Scandalul demisiei preşedintelui Consiliului Raional Căuşeni: PSDE acuză PAS de atac raider
Îngrijorări după demisie. Partidul Social Democrat European a declarat că eliberarea din funcţie de preşedinte al Consiliului Raional Căuşeni, Nicolae Gorban, şi numirea unui reprezentant PAS, este o ilegalitate, un atac raider al guvernării. Mai mult, PSDE susţine că are indicii că acelaşi scenariu s-ar aplica şi în cazul altor preşedinţi de raioane. Social-democraţii au cerut PAS să intervină pentru opri aceste acţiuni şi că sunt determinaţi să lupte pentru a-şi apăra reprezentanţii. De cealaltă parte, Partidul Acţiune şi Solidaritate ne-a spus că analizează opţiunea de a depune o sesizare la cancelarie pentru a analiza legalitatea acelor decizii.
"Nu este întâmplător acest atac, pentru că vine a urmare a Congresului partidului, care-şi propune o reconstrucţie totală. Cerem actualei guvernări, prin aleşii locali controlaţi ca să nu recurgă la astfel de acţiuni ilegale şi atacuri raider. Vom apăra fiecare membru al Partidului Social Democrat European, vom folosi toate instrumentele legale juridice şi politice", a declarat preşedintele PSDE, Ion Sula.
Preşedintele PSDE a precizat că se va adresa Congresului Autorităţilor Locale a Consiliului Europei, va face demersuri către corpul diplomatic, acreditat în ţara noastră pentru a face uz de autoritatea pe care o au pentru influenţa guvernarea să nu mai comită astfel de atacuri. Ion Sula a avertizat că, în cazul în care nu vor fi luate măsuri, atunci social-democraţii vor protesta în faţa sediului Partidului Acţiune şi Solidaritate.
Am solicitat un comentariu de la reprezentanţii CALM. Din anticameră ne-a comunicat că membrii Congresului Autorităţilor Locale sunt într-o şedinţă şi nu are cine să discute cu presa. Iar ofiţerul de presă al Partidului Acţiune şi Solidaritate, Aurica Jardan, a menţionat că PAS analizează opțiunea de a depune o sesizare la cancelarie pentru a analiza legalitatea.
Scandalul privind demiterea preşedintelui raionului Căuşeni a izbucnit pe 18 noiembrie. Nicolae Gorban a fost eliberat din funcţie cu voturile a 18 consilieri raionali din partea PAS, PLDM şi PCRM. În locul lui a fost numit un nou preşedinte, Alexandru Catan, din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate. Astfel, lunea trecută, ambii au venit la muncă şi nu au putut împărţi biroul. În timp ce Catan susţine că aleşii locali au procedat perfect legal, Gorban spune că a fost demis în mod abuziv. Şi asta pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, un preşedinte de raion poate fi demis din funcţie cu votul a două treimi dintre aleşii locali şi nu o majoritate simplă, aşa cum s-a întâmplat în acest caz. Solicitat pentru un comentariu, şeful Oficiului Teritorial Căuşeni al Cancelariei de Stat, Sergiu Babin, ne-a comunicat că va fi analizată legalitatea demiterii şi a numirii în funcţie a preşedintelui Consiliului Raional Căuşeni, în termen de 30 de zile de la publicarea în Registrul Actelor Locale. Sergiu Babin ne-a mai spus că, între timp, poate fi făcută o sesizare în instanţă sau aleşii locali îşi pot revizui decizia.