ȘEFUL MAEIE CONSIDERĂ CĂ NU EXISTĂ AMENINȚĂRI MILITARE DIRECTE PENTRU MOLDOVA ÎN LUNILE URMĂTOARE
Potrivit aprecierilor noastre, în următoarele săptămâni sau luni nu există nicio amenințare militară directă pentru Moldova. Potrivit Infotag, acest lucru a fost afirmat de ministrul afacerilor externe și integrării europene al Moldovei, Nicu Popescu, răspunzând la întrebările jurnaliştilor în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai ţărilor NATO, care are loc la București pe 29-30 noiembrie.
Referindu-se la amenințarea militară din partea Rusiei, șeful ministerului de externe a spus că nu există nicio amenințare imediată acum, dar că guvernul se pregătește pentru orice scenarii - bune și rele.
„Astăzi, situația în Moldova este calmă. Desigur, există regiunea separatistă transnistreană și prezența ilegală militară rusă acolo. Dar suntem în dialog cu autoritățile de facto din Transnistria. Și îi sprijinim pe toți cei care locuiesc în cadrul frontierelor recunoscute pe plan internațional ale Moldovei”, a spus Popescu.
Potrivit acestuia, autoritățile moldovenești „se conduc în continuare de politica de reglementare pașnică a conflictului transnistrean, inclusiv intenția de a realiza retragerea trupelor ruse pe bază de dialog și diplomație”.
Popescu a subliniat că autoritățile moldovenești lucrează asiduu pentru menținerea păcii pe teritoriul republicii.