SECRETARIATUL COMUNITĂȚII ENERGETICE A ÎNDEMNAT AUTORITĂȚILE MOLDOVEI SĂ CONTINUE REFORMELE ÎN SFERA ENERGETICĂ
Secretariatul Comunităţii energetice a salutat „acordul încheiat între Energocom şi MGRES privind furnizarea de energie electrică Moldovei în decembrie şi, eventual, ulterior”. Potrivit Infotag, Secretariatul consideră că acest acord „le va permite consumatorilor din toată țara să fie aprovizionaţi cu energie electrică la prețuri accesibile”.
De asemenea, Secretariatul „a apreciat eforturile guvernului din ultimele luni de a diversifica aprovizionarea cu energie și de a reforma managementul pieței energetice”.
„Reformele ulterioare în conformitate cu regulile Comunităţii Energiei şi integrarea în sistemul şi pieţele europene ar trebui să rămână o prioritate în viitor”, a subliniat Secretariatul.
În opinia sa, „măsurile de accelerare a reformei pieței de energie electrică și a integrării acesteia cu Ucraina și România ar trebui să urmeze planului de acțiune aprobat de guvernul Republicii Moldova la cel de-al doilea Dialog energetic la nivel înalt între UE și Republica Moldova din 30 iunie 2022”.
„Planul stabilește acțiunile cheie care trebuie întreprinse de părțile interesate: certificarea operatorului (Moldelectrica), implementarea distribuției comune a energiei electrice la interconexiunile cu Ucraina și România și implementarea REMIT (Regulament on Fairness and Transparency of the Wholesale Energy Market) pentru a sprijini o concurență deschisă și echitabilă pe piețele energetice angro europene)”, a reamintit Secretariatul.