Cabinetul de miniștri a aprobat Legea Bugetului de stat și Politica fiscală și vamală pentru anul 2023
Guvernul a aprobat, astăzi, Politica fiscală și vamală pentru anul 2023 care vine să susțină agenții economici în condițiile multiplelor crize cu care se confruntă Republica Moldova, asigurând, în același timp, un nivel suficient de resurse pentru finanțarea programelor bugetare. Proiectul vizează și modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3500 lei la 4000 lei.
De asemenea, documentul conține un șir de măsuri proactive, care vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea economică, printre care: introducerea cotei 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderi micro, mici sau mijlocii, în cazul nerepartizării profitului net aferent perioadelor fiscale 2023-2025; amortizarea accelerată a investițiilor pentru întreprinderile mari; implementarea conceptului privind restituirea sumei TVA acumulată în cont începând cu 1 ianuarie 2023.
Totodată, vor fi majorate plafoanele valorice la tichetele de masă: de la 35 lei la 55 lei și de la 55 lei la 70 de lei și plafonul valorii mijloacelor fixe pentru care se calculează amortizarea în scopuri fiscale - de la 6000 lei la 12 000 lei.
În același timp, termenul de desfășurare a activității de comerț în baza patentei va fi prelungit până la 1 iulie 2023, iar 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate către bugetele locale, sub formă de transferuri cu destinație generală.
Măsurile incluse în proiectul politicii fiscale și vamale au stat la baza elaborării proiectului bugetului de stat pentru anul viitor.
Prin urmare, în anul 2023, veniturile bugetului de stat vor constitui 64,9 mlrd lei, cu 9,3% mai mult decât în anul curent, iar cheltuielile vor fi de 83,2 mlrd lei, mai mari cu 12,5%. Bugetul de stat în anul 2023 se va solda cu un deficit de 18,3 miliarde lei, care va fi acoperit din surse interne și externe.
Intrările din granturi la bugetul de stat în anul viitor se prevăd în mărime de 5,5 mlrd lei, ceea ce constituie 8,5% din totalul veniturilor.
Principalele măsuri de politici care s-au regăsit în proiectul bugetului pe anul 2023 sunt:
- acordarea compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie;
- acordarea sporului lunar pentru bugetari, în mărime de 1300 lei;
- acordarea plății compensatorii persoanelor ale căror salariu lunar va fi mai mic de 4000 lei;
- realizarea programului Prima Casă;
- programele START pentru TINERI și PARE 1+1;
- asigurarea majorării normelor financiare pentru alimentarea copiilor și elevilor din instituțiile de învățământ;
- majorarea burselor elevilor, studenților și sportivilor;
- susținerea activității teatrelor, a circului și a organizațiilor concertistice și altele.
Din suma totală a cheltuielilor bugetului de stat pentru 2023, 51,1% reprezintă transferurile către alte bugete: bugetul asigurărilor sociale de stat; Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală,autoritățile publice locale, ceea ce constituie 42 mlrd lei.
În anul 2023, vor derula cca 154 proiecte finanțate din surse externe. Cheltuielile pentru executarea acestora sunt estimate la 4,5 miliarde lei.
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 a fost întocmit în baza estimărilor Ministerului Economiei în consultare cu experții FMI, fundamentat pe o creștere economică de 2% și nivelul inflației medii anuale de 15,7%.
Documentele vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Parlament.