Salariul minim pe țară va fi majorat până la 4000 de lei
Din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară va fi majorat până la 4000 de lei pentru un program complet de lucru de 169 de ore, în medie, pe lună, conform unei hotărâri aprobate, astăzi, de Guvern.
Cuantumul salariului minim a fost reexaminat de către Executiv după consultarea prealabilă a patronatelor şi sindicatelor, ţinându-se cont de modificarea indicilor preţurilor de consum, evoluţia salariului mediu pe economie, volumul produsului intern brut, productivitatea muncii, precum şi de valoarea minimului de existenţă.
Potrivit calculelor efectuate de Ministerul Finanțelor, pentru anul 2023, din bugetul de stat vor fi alocate suplimentar 285 de milioane de lei, necesare pentru achitarea salariului minim majorat pentru angajații din sectorul bugetar, cu excepția autorităților și instituțiilor publice aflate la autogestiune. În cazul acestora, necesitățile financiare din bugetul de stat vor fi estimate după implementarea hotărârii.
Reamintim că, începând cu acest an, Guvernul a unificat salariul minim, acesta fiind aplicat în același cuantum atât în sectorul bugetar, cât și în cel real. Pentru anul 2022, valoarea salariului minim a fost de 3500 de lei.