BEI oferă 100 milioane euro pentru continuarea Proiectului „Moldova Drumuri III”
Până la finele anului curent, Republica Moldova va semna un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 100 milioane euro pentru suplinirea și realizarea în continuare a Proiectului „Moldova Drumuri III”. Guvernul a aprobat în acest sens o hotărâre ce prevede implementarea deplină a Proiectului „Moldova Drumuri III”.
Investiția este destinată finanțării lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, prestării serviciilor de consultanță și de supervizare tehnică a lucrărilor.
Astfel, în cadrul proiectului vor fi reabilitate și construite următoarele obiective incluse suplimentar, și anume:
- R34 Hînceşti – Leova – Cahul – Giurgiulești, sectorul III, Cantemir – Cahul;
- M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, construcția sectorului lipsă, sectorul de ocolire al or. Cimișlia.
Implementarea acestui proiect va contribui la îmbunătățirea stării și calității rețelei de drumuri, va reduce costurile transportului rutier pentru utilizatorii drumurilor din Republica Moldova și va conduce la atingerea obiectivului general al Strategiei transport și logistică pe anii 2013-2022.