PREȘEDINTELE MAIA SANDU, NOMINALIZATĂ LA PREMIUL „FEMEIA ANULUI – 2022”, CONFORM VERSIUNII FINANCIAL TIMES
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost nominalizată la premiul „Femeia anului – 2022”, conform versiunii „Financial Times”. Potrivit agenției Infotag, publicația a relatat acest fapt conform rezultatelor unui sondaj în rândul cititorilor.
„Sunt foarte puțini politicieni în lume care se confruntă cu aceleași probleme grave ca președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și țara ei: un aflux mare de refugiați, lupta împotriva oligarhilor corupți asociați cu Rusia, o criză energetică majoră care o aruncă în întuneric de fiecare dată când Rusia bombardează Ucraina, forțând-o să facă eforturi supraomeneşti pentru a găsi surse alternative de energie și pentru a se proteja de amenințările de securitate”, le-a explicat ziarul cititorilor.
În timpul unei vizite în Statele Unite ale Americii de săptămâna aceasta, Maia Sandu a primit Premiul pentru democrație „Madeleine Albright”. Acesta a fost fondat de Institutul național democrat din SUA.