Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent
Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent, ca urmare a majorării capitalului social al „Energocom” realizată în lunile septembrie-noiembrie în baza deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale.
Creșterea totală a capitalului social al întreprinderii de stat, în această perioadă, a fost de peste 5,7 miliarde de lei.
Urmare a modificărilor, veniturile bugetului de stat pentru anul curent se stabilesc la nivel de 59,3 miliarde de lei, cheltuielile – de 73,9 miliarde de lei, iar deficitul – în mărime de 14,6 miliarde de lei.
Majorarea capitalului social al „Energocom” a avut drept scop sporirea capacităților de cumpărare a gazelor naturale și a energiei electrice, formarea stocurilor de gaze naturale, precum și asigurarea condițiilor necesare pentru continuarea furnizării gazelor naturale către „Moldovagaz”.