Monedele virtuale, reglementate prin lege. Care este scopul proiectului votat în primă lectură
În legislația națională vor fi introduse noțiuni care vizează monedele virtuale. Asta prevede un proiect de lege, care a fost votat, în prima lectură, de 59 de deputați.
Astfel, se propune introducerea unor noțiuni noi privind „moneda virtuală” sau „furnizor de servicii privind monedele virtuale”. Potrivit autorilor, modificările sunt necesare în contextul dezvoltării rapide a acestui sector și a riscului utilizării abuzive a monedelor virtuale cu scopul spălării banilor și finanțării terorismului.
De asemenea, proiectul de lege mai prevede modificarea cadrului legislativ intern în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor prin introducerea articolelor care vizează beneficiarul efectiv, persoanele expuse politic sau măsurile aplicate cu privire la țările/jurisdicțiile cu risc sporit desemnate de Grupul de Acțiune Financiară Internațională.
Mai mult, şeful Comisiei Securitate Naţională, apărare şi ordine publică a declarat în Parlament că este necesar un cadrul clar care să reglementeze operaţiunile cu monede virtuale. Mai mult, potrivit deputatului PAS, unii funcţionari obişnuiesc să ia mită în critovalută, care apoi sunt convertite şi se fac investiţii din banii obţinuţi. Carp a atras atenţia că şi unele partide au putut fi finanţate prin tranzacţii cu bani virtuali.
Şeful Comisiei Securitate din Parlament a ţinut să accentueze că discuţii despre operaţiuni cu criptomonede se fac în Parcul Afgan din sectorul Rîşcani între grupări.
Autorii proiectului a mai menţionat că pentru a putea participa pe platformele online, participanţii vor trebui să aibă licenţe. Cele obţinute în spaţiul european nu vor fi recunoscute pe teritoriul ţării noastre. Autorităţii susţin că astfel s-ar pierde bani în offshor.
În plus, în vederea combaterii spălării banilor, Banca Naţională insistă pe monitorizarea unor procese: cine emite, cum are loc monetizarea, cum să plăteşti impozitul şi când se încalcă legea, cum să fie aplicat Codul penal sau Contravenţional.
Proiectul de lege a fost elaborat în baza recomandărilor Comitetului MONEYVAL al Consiliului Europei și transpune o serie de directive europene din domeniu.